Panama a realizat duminică dimineață prima mare surpriză de la CONCACAF Gold Cup, 2-1 cu SUA, una dintre favorite! Pe „Raymond James Stadium” din Tampa (Florida), „Los Canaleros” au obținut biletele pentru sferturi, după ce le-au administrat americanilor prima înfrângere în grupe din istoria competiției!
Cu patru trofee în palmares, ultimul cucerit în 2007 și unul dintre ele chiar în fața Panama (cu doi ani mai devreme, la penalty-uri), SUA sunt o prezență constantă în actul final al CONCACAF Gold Cup. Iar în faza grupelor n-a pierdut niciodată în cele 26 de meciuri jucate! Până duminică, atunci când seria a stopat-o Panama, o națională unde și-a încercat norocul și Mihai Stoichiță (2001), dirijată acum de Dely Valdes, fostul mare jucător de la PSG, Oviedo sau Malaga. Și unul dintre ghinioniștii finalei din 2005, când a ratat de la punctul cu var.
Locul 67 în clasamentul FIFA
Duminică, Tejada (19) și Gomez (36), din penalty, au profitat de startul prost al americanilor și au adus un succes istoric pentru micuța națională, doar locul 67 în lume și abia șase în zona CONCACAF! Reușita lui Goodsson (66) n-a schimbat nimic pentru selecționata lui Bob Bradley. Și totuși, finala de vis cu Mexicul, o reeditare a celei din 2007, nu pare amenințată. Deși americanii au nevoie de cel puțin un punct în ultimul meci din grupă, miercuri, cu Guadelupe, pentru a obține biletele pentru sferturi. Adversarii sunt însă deja eliminați, două înfrângeri din două meciuri, și nu par echipa care să le strice americanilor turneul de pe propriul teren.
25 iunie e data finalei CONCACAF Gold Cup, a cărei gazdă va fi arena „Rose Bowl” din Pasadena (California)
4 trofee are SUA la CONCACAF Gold Cup, cea mai titrată echipă fiind Mexicul, cu cinci
Costly a detonat Grenada
A 11-a ediție a Gold Cup reunește și câțiva jucători care au avut sau mai au tangențe cu Liga I. Tot duminică, în celălalt meci al grupei C, Canada s-a impus la limită, 1-0 în fața Guadelupei, după un penalty provocat de Zubar. Acesta din urmă este fostul fundaș al Vasluiului, acum în liga a patra din Anglia, la Plymouth! Iar pe banca Canadei s-au aflat Hirschfeld (fost la CFR), penalizat de selecționerul Hart pentru gafele din primul meci cu SUA (0-2), și vârful Timișoarei, Ricketts. Până acum, remarcatul e hondurianul Costly, fost la Vaslui, acum la Atlas (Mexic). Sâmbătă, în fața lui Grenada (7-1), atacantul a reușit o „triplă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER